Cine esti? -cap. 1

       "Atat de cald..." gandi el ferindu-se de soare cu mana. Pasea incet pe strada cu mainile in buzunar, gandindu-se la toate si nimic. Ii placea la nebunie sa isi lase gandurile libere, fiind uneori surprins de ce poate naste mintea sa. Desi "practica" acest joc cu intentia de a uita, sfarsea mereu la fel: amintindu-si. Ca de fiecare data incerca sa-si reprime amintirile, dar in zadar. Acum hoinarea pe strazi, cautand ceva care sa ii distraga atentia sau care sa-l faca sa uite. Barul nu reprezenta o solutie pentru el, desi se gandise la asta. Partea cu imbatatul si uitatul ii suradea, dar partea cu durerea de cap ii displacea. Si oricum, cand avea sa se trezeasca amintirile l-ar fi ravasit din nou. In acest moment Daniel isi dorea un singur lucru: pace sufleteasca. In celalalt capat al orasului, la liceul St. Andrews, sora sa Layla,  suferea la fel de mult. Cumva aceasta tragedie o transformase intr-o fiinta absenta. Orice ar fi incercat prietenii ei, ea nu ieasea din aceasta stare. Chipul sau candva luminos si mereu vesel, aducea acum mai mult a chip de piatra. Nicio emotie, nicio traire, absolut nimic nu se putea distinge. Doar o cuta intre sprincene, mereu acolo precum o umbra care nu te paraseste niciodata.
       Magia disparuse. Casa era acum goala, lipsita cu totul de dragostea care nu demult plutea in acest camin. Mireasma acelor trandafiri proaspat culesi pe care doamna Rachel ii punea in fiecare dimineata pe hol, era acum o amintire. Sambata, care candva era atat de speciala pentru ei toti, se transformase  acum intr-o zi de lacrimi si durere. In fiecare dimineata, cei doi se trezeau sperand ca totul a fost un cosmar, dar odata ce coborau in sufragerie se loveau de realitate. Mama nu mai era acolo sa pregateasca micul-dejun. Nu se mai auzeau cuvinte precum :" Layla, trezeste-te azi!" sau "Daniel, unde pleci fara sa mananci?". In locul agitatiei obisnuite de dimineata se instalase o ciudata atmosfera de liniste mortuara.
-Layla! Layla! Stai!
Desi prietena ei cea mai buna, Katy, o striga, ea nu auzea. Pana nu demult ar s-ar fi intors doar la auzul primelor sunete, caci ii recunostea vocea imediat. Doar erau prietene de la gradinita.  Legatura lor era una speciala. Erau mai mult decat doua prietene. Katy simtea cand ceva nu era in regula cu Layla si invers. Cand Katy si-a rupt piciorul, Layla a stiut imediat ca prietena ei cea mai buna patise ceva desi erau la 700 de km departare una de cealalta. Cand Layla plangea cu noptile, din cauza nenorocirii petrecute, Katy se trezea si nu putea adormi pana ce plansetul Laylei nu inceta. Si acest lucru se intampla fara ca ele sa-l constientizeze. Locuiau in case diferite, pe strazi diferite, in cartiere diferite si in familii diferite. Cu toate acestea, ele erau ceva mai mult decat simple prietene.
-Layla! Pentru numele lui Dumnezeu!
Layla se opri. In sfarsit. Tinea strans la piept niste caiete. Isi ridica privirea spre Katy si spuse doar:
-Da.
-Layla, imi fac griji pentru tine. Stii ca imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat, dar nu poti continua asa. Au trecut cinci luni. Te vei imbolnavi. Serios, Layla, revino-ti! spuse Katy apucandu-si prietena de brat.
-Katy,totul va fi bine. Calmeaza-te! rosti Layla apasat, smucindu-si bratul.
Asa proceda mereu Layla, lucru care o scotea din minti pe Katy. De fiecare data cand ceva o apasa, Layla vorbea ca si cum ceilalti ar avea o problema si nu ea. Era prima data cand Katy simtea ca intradevar nu isi putea ajuta prietena. Era peste puterile sale.

        Desi Daniel suferea la fel de mult, el se comporta putin mai responsabil. Poate si pentru ca era mai mare decat Layla cu  doi ani. Stia ca trebuie sa mearga mai departe, sa aiba grija de surioara sa si sa razbeasca in viata. Dupa-amiaza, cand nu era la scoala, lucra la un restraurant. Desi ajungea acasa frant, se apuca de studiu. Stia ca viata il pune la incercare si tocmai de aceea nu se lasa batut. Dar oricat de puternic ar fi fost, avea si el momentele lui de slabiciune, momente in care simtea ca a ajuns la capatul puterilor. Si in aceste momente isi spunea mereu:

"Va plati. Il voi gasi si va plati pentru ce a facut."